Fertilizarea in vitro (FIV) reprezinta o serie complexa de proceduri utilizate pentru a ajuta la conceptia unui copil. Procedura se poate face folosind gameti proprii sau donati. Sansele de a avea un copil sanatos folosind fertilizarea in vitro depind de multi factori. Iti spunem totul despre care sunt pasii pentru fertilizarea in vitro, ce aveti de facut inainte si in timpul procedurii.
Inainte de a incepe un ciclu de fertilizare in vitro, trebuie sa avem un diagnostic clar si o indicatie pentru procedura. Pe scurt, cele mai des intalnite analize si investigatii ce ofera un diagnostic de infertilitate sunt:
Pentru femei
- testarea rezervei ovariene (testul AMH). Pentru a determina cantitatea de ovule, medicul testeaza concentratia de hormoni din sange. Interpretarea rezultatului AMH se face luand in considerare varsta pacientei si alte valori hormonale, cum ar fi FSH si LH. Rezultatele testelor si o ecografie pot ajuta la prezicerea modului in care ovarele ar putea oferi ovocite de calitate pentru fertilizarea in laborator. Despre ceea ce reprezinta hormonul Anti-Mullerian citesti mai multe in AMH: testul de care depinde sansa ta de a face un copil.
- test de permeabilitate tubara. Este vorba despre histerosonografie sau histerosalpingografie. In general, medicii tind sa opteze pentru prima dintre ele pentru ca este o procedura mai usor de suportat, cu recuperare imediata, mai putin dureroasa si cu rezultate similare histerosalpingografiei.
- teste pentru stabilirea statusului de sanatate al femeii: Babes Papanicolau, culturi col, secretii col;
- control si ecografie transvaginala.
Pentru barbati
- spermograma;
- spermocultura.
Pentru ambii parteneri
- screeningul bolilor infectioase;
- grupa de sange si Rh.
Odata pus diagnosticul de infertilitate, acesta ne indica si procedura de urmat: contact sexual dirijat, inseminare intrauterina, fertilizare in vitro cu ovocite si sperma proprii sau cu donare de gameti.
Pasi pentru fertilizarea in vitro: indicatie
Indicatia de fertilizare in vitro cu ovocite si sperma proprii vine in conditiile in care avem o rezerva ovariana buna, care permite folosirea celulelor femeii, dar si sperma barbatului (prin FIV clasic sau ICSI). In toate cazurile, procedura este similara pentru cuplu.
Un ciclu de fertilizare in vitro poate dura pana la 3 saptamani. De asemenea, poate fi necesar mai mult de un ciclu. In general, discutam despre urmatorii pasi pentru fertilizarea in vitro:
- stimulare ovariana;
- punctie ovariana;
- recuperarea spermei;
- fertilizare in vitro;
- transferul embrionilor.
Pasi pentru fertilizarea in vitro: stimulare ovariana
Daca utilizati propriile ovule in timpul procedurii de fertilizare in vitro, la inceputul unui ciclu puteti incepe tratamentul cu hormoni sintetici pentru a stimula ovarele sa produca mai multe ovocite. Astfel, cresc sansele de reusita. Totusi, in cazul unui AMH mic, in special la paciente tinere, se poate opta pentru recuperarea lunara a ovocitului ajuns la maturitate si o fertilizarea dupa cateva astfel de proceduri.
In ceea ce priveste stimularea ovariana, este posibil sa aveti nevoie de mai multe medicamente, cum ar fi:
- medicamente pentru stimularea ovariana – un medicament injectabil care contine un hormon foliculostimulant (FSH), un hormon luteinizant (LH) sau o combinatie a ambelor. Aceste medicamente stimuleaza dezvoltarea mai multor ovocite.
- medicamente pentru maturizarea ovocitelor – cand foliculii sunt pregatiti pentru punctie, se pot lua medicamente pentru a ajuta procesul de maturizare;
- medicamente pentru a preveni ovulatia prematura – acestea impiedica organismul sa elibereze prea devreme ovocitele in curs de dezvoltare;
- medicamente pentru a pregati peretele endometrial.
Procesul dureaza in medie 2 saptamani. Pentru a determina momentul optim pentru punctia ovariana este nevoie de:
- ecografie transvaginala;
- analize de sange pentru a masura raspunsul organismului.
Uneori, procedurile de fertilizare in vitro risca sa fie anulate inainte de punctia ovariana. Iata cateva motive posibile:
- numar inadecvat de foliculi in curs de dezvoltare;
- ovulatie prematura;
- se dezvolta prea multi foliculi (creand riscul de sindrom de hiperstimulare ovariana, despre care poti citi mai multe aici: Complicatii posibile ale fertilizarii in vitro: riscuri pe care trebuie sa le stii). In acest caz, medicul poate decide schimbarea medicamentelor sau a dozelor acestora pentru a obtine rezultatul asteptat. O alta decizie pe care o poate lua medicul este sa va recomande sa apelati la fertilizare in vitro cu ovocite donate.
Recomandare: In aceasta etapa, este foarte important sa urmezi cu strictete indicatiile medicului cu privire la modul in care trebuie administrat tratamentul. In plus, durerea pelvina, usoara sau acuta, trebuie comunicata si monitorizata de urgenta. La fel si in caz de hipertensiune arteriala, greata, varsaturi, diaree.
Punctia ovariana, un moment cu multe emotii
Recuperarea ovocitelor se poate face la 34-36 de ore dupa ultima doza de medicatie. Procedura se face sub anestezie si este o metoda considerata de rutina in reproducerea umana asistata. In cele mai bune situatii, prin procedura sunt recoltate mai multe ovocite. Ovulele mature sunt plasate intr-un lichid nutritiv si sunt incubate.
Recomandare: Este posibil sa aveti crampe si senzatii de plenitudine sau presiune. Nu va speriati! Este o senzatie normala dupa o astfel de procedura.
Procedura de fertilizare in vitro cu celule proprii
Sperma partenerului va fi recoltata in general in dimineata punctiei ovariene. Daca acest lucru nu se poate intampla ori procedura se realizeaza cu sperma donata, lichidul spermatic este decongelat si folosit in laborator.
Fertilizarea in vitro poate fi realizata prin doua proceduri:
- clasic: sperma sanatoasa si ovulele sunt fertilizate fara interventia embriologilor;
- injectie intracitoplasmatica de sperma (FIV cu ICSI) – un singur spermatozoid este injectat direct in fiecare ovul matur. Acest lucru se intampla atunci cand se pot recupera spermatozoizi de la partener, dar calitatea lor nu permite fertilizarea fara interventia umana, in special din cauza mobilitatii foarte scazute ori inexistente.
In anumite situatii, medicul poate recomanda alte proceduri inainte de transferul embrionului:
- eclozare asistata – o tehnica prin care se face o gaura in membrana inconjuratoare a embrionului, chiar inainte de transfer, pentru a ajuta implantarea;
- testarea genetica preimplantare (testul ERA) – embrionilor li se permite sa se dezvolte in incubator pana cand ajung la un stadiu in care o mica proba poate fi indepartata si testata pentru a depista boli genetice specifice. Atentie! Testul ofera detalii si cu privire la sexul embrionului, insa nu va permite cuplului sa selecteze un embrion pe criterii de egalizare a raportului in familie sau a dorintei de a avea o fetita sau un baiat.
Embriotransferul
Transferul embrionar se face dupa 2-5 zile din momentul fertilizarii in vitro. Medicul va introduce un cateter in vagin. Folosind o seringa, acesta va transfera embrionul in uter. Procedura se va face dupa administrarea unui sedativ, desi este nedureroasa, de obicei.
In aceasta etapa, intervin doua subiecte de discutie. Primul ar fi legat de ziua in care se face embriotranferul. Mai exact, medicul poate opta pentru embriotransfer de ziua 3 sau 5, dupa anumite considerente. Le-am analizat pe blog, in Decizia de a face embriotransfer in ziua 3 sau ziua 5: situatii si motive.
Al doilea vizeaza transferul unuia sau mai multor embrioni. Recomandarile recente merg catre transferul unui singur embrion, chiar daca aceasta alegere reduce probabilitatea de sarcina. Motivul vine din evitarea sarcinilor multiple, acestea fiind sarcini la risc, mai ales pentru femeile trecute de 40 de ani.
Pasi pentru fertilizarea in vitro: ce urmeaza dupa
Dupa transferul embrionului, puteti sa reveniti la viata obisnuita, dar luati in calcul evitarea unor activitati intense sau solicitante din punct de vedere fizic. Am discutat pe blog mai multe despre Alimentatia dupa embriotransfer – recomandari.
De asemenea, fertilizarea in vitro ar putea avea efecte secundare:
- eliminarea unei cantitati mici de lichid limpede sau rosu, la scurt timp dupa procedura;
- sensibilitatea sanilor, ca urmare a nivelului ridicat de estrogen;
- balonare usoara;
- crampe usoare;
- constipatie.
Recomandare: Daca aveti dureri moderate sau severe, contactati urgent medicul.
Pasi pentru fertilizare in vitro cu ovocite donate/embrioni donati
Daca aveti aceasta indicatie, prin etapele de stimulare si punctie ovariana trece donatoarea de ovocite. Pentru sincronizare, femeia-receptor va primi medicatie pentru pregatirea endometrului in vederea embriotransferului. Dupa aceasta etapa, pasii, riscurile si simptomele sunt similare procedurii FIV cu ovocite proprii.
Testul de sarcina, momentul mult asteptat
Testul beta HCG este cel care ne confirma sarcina. El nu este indicat inainte de ziua 10 de la embriotransfer si ar fi relevant in ziua 14. Daca rezultatul este unul pozitiv, sarcina va fi supravegheata de un obstetrician.
Daca nu sunteti insarcinata, dar sunteti interesata sa incercati un nou ciclu de fertilizare in vitro, medicul va poate sugera o alta abordare, care poate implica FIV cu ovocite donate. Sansele de a obtine o sarcina dupa fertilizarea in vitro depind de diversi factori precum:
- varsta. Cu cat sunteti mai tanara, cu atat aveti mai multe sanse sa ramaneti insarcinata si sa dati nastere unui copil folosind propriile ovocite. Femeile care au trecut de 40 de ani sunt adesea sfatuite sa ia in considerare utilizarea unor ovocite donate pentru a creste sansele de succes.
- calitatea embrionilor. Nu toti embrionii supravietuiesc procesului de dezvoltare si nu toti embrionii care se implanteaza ajung sa produca o sarcina la termen. Una dintre explicatii ar putea fi calitatea.
- istoricul medical. Femeile care au nascut anterior au mai multe sanse sa ramana insarcinate folosind fertilizarea in vitro decat cele care nu au avut nicio nastere.
- cauza infertilitatii. De exemplu, femeile care sufera de endometrioza severa au mai putine sanse sa ramana insarcinate prin fertilizarea in vitro decat cele care au o infertilitate inexplicabila.
- stilul de viata. Fumatul poate reduce cu 50% sansele de succes ale unei femei care apeleaza la fertilizarea in vitro. De asemenea, consumul de alcool, droguri, cafea si anumite medicamente pot compromite un rezultat pozitiv. Obezitatea reduce si ea sansele de a ramane insarcinata.
Daca vrei sa afli mai multe despre fertilizarea in vitro sau vrei sa ne adresezi o intrebare, lasa-ne un comentariu ori scrie-ne un mesaj. Cei mai buni specialisti sunt aici pentru a-ti raspunde.
One Response