Problemele de fertilitate, de cauza feminina sau masculina, afecteaza tot mai multe cupluri. Numarul persoanelor care se confrunta cu aceasta situatie creste anual cu circa 8%, potrivit statisticilor europene. In peste 60% dintre situatii, discutam despre cauze feminine, in vreme ce afectiunile masculine sunt responsabile pentru mai putin de 40% din cazurile de infertilitate. Totusi, este de mentionat ca ponderea problemelor masculine este in crestere, din cauza factorilor externi.
Prima vizita la medicul specialist in probleme de fertilitate este, de fapt, o discutie cu ambii parteneri, pentru ca este o problema de cuplu, nu individuala.
Medicul este interesat sa afle detalii despre istoricul medical, ce analize au mai facut cei doi. Daca nu, se trece la protocolul standard, ceea ce inseamna un set de analize minime, atat pentru pacienta, cat si pentru partener, cum ar fi analizele de secretie, culturile si testul Babes Papanicolau, o ecografie transvaginala, o histerosalpingografie sau o histerosonografie, pentru a vedea permeabilitatea trompelor. Acestui set de analize i se adauga dozarile hormonale, sa vedem functionarea ovarului si sa se afle detalii despre rezerva ovariana, adica daca ovarul femeii are potential de a mai ovula. Partenerului i se va face o spermograma si, daca e cazul, analize hormonale, un consult urologic si o ecografie testiculara. Apoi, in functie de rezultatele analizelor si problema care se prefigureaza, se continua cu investigatii mai detaliate.
Cauzele frecvente
Cel mai des avem de-a face cu patologia tubara, adica infundarea trompelor uterine. Acest lucru se poate descoperi in urma unor analize numite histerosalpingografie sau histerosonografie. Sunt doua analize similare, deci nu identice, iar rolul lor este de a ne spune daca trompele sunt permeabile sau nu.
La histerosalpingografie avem o imagine radiologica – practic, injectam substanta de contrast in uter, se fac 2-3 radiografii si avem un film, adica o documentare mai clara si mai vizibila. Astfel, vom putea vedea, indirect, si cavitatea uterina, si trompele.
Histerosonografia este un pic diferita. Injectarea substantei de contrast in uter se face sub ecograf si se fac cateva poze ecografice. Imaginea este buna, dar nu la fel de clara ca in cazul histerosalpingografiei si nici nu avem o idee foarte clara despre cavitatea uterina.
Mai repede poti rata un mic polip la histerosonografie decat la histerosalpingografie, de exemplu, unde se vede clar un defect de umplere. Daca avem o patologie tubara sau un polip, apare la aceasta analiza. Analiza nu greseste, in general: daca spune ca trompele sunt infundate, de obicei sunt infundate, si daca se vede un defect de umplere, de obicei e un polip. E o analiza destul de fidela.
Daca analizele enumerate mai devreme nu indica nimic si totusi sarcina nu apare, putem merge mai departe cu o laparoscopie sau histeroscopie. Sunt interventii care se fac cu anestezie generala, dar sunt minim invazive, si se recomanda in situatiile in care nu banuim neaparat o anumita patologie. O laparoscopie sau o histeroscopie ne arata o imagine video o organului reproducator feminin si vedem clar daca intr-adevar se confirma ca trompele sunt bune sau daca pot fi anumite probleme care nu se vad atat de clar la o analiza indirecta, cum e histerosalpingografia.
Infertilitatea de cauze necunoscute
Se cheama hipofertilitate, pentru ca diagnosticul de infertilitate se pune atunci cand ai o cauza clara. In cazul hipofertilitatii, daca se lungeste si nu gasim o rezolvare usoara in timp, trebuie sa parcurgem niste etape. Incepem cu urmarirea ecografica a ovulatiei si contact sexual la ovulatie, timp de 3-5 luni. Daca nu se intampla nimic, putem incerca o stimulare ovariana sau inseminarea intrauterina cu sperma sotului. Daca nici aceste variante nu au rezultate in cateva luni, ultima speranta este procedura de fertilizare in vitro sau ICSI.
Cele mai frecvente probleme de fertilitate, la femei si la barbati
sursa: romedic.ro sursa foto: ivf.org.uk