Donare de ovule: pasi

donare de ovule

Actul de donare de ovule este unul benevol, anonim si se efectueaza in baza legii de pe teritoriul tarii unde are loc actul de donare. In ceea ce priveste Grecia, legislatia este foarte clara, iar pasii care trebuie parcursi sunt valabili pentru toate clinicile de pe teritoriul acestei tari. Afla de la noi prin ce trece o donatoare si care sunt testele la care este supusa.

Cateva reguli generale pentru donare de ovule

In multe tari, este permis copilului descendent, dupa majorat, accesul la toate datele, chiar si la identitatea donatoarei de ovule. Acest ultim lucru nu este permis in Grecia, cu exceptia existentei unor probleme de sanatate ale copilului descendent, situatie in care poate avea acces la arhiva.

Conform legii, donatoarele trebuie sa aiba intre 18 si 35 de ani si sa treaca toate testele medicale. Limita de varsta pentru a primi ovocite donate este de 50 de ani.

Testarea donatorilor: analiza completa a sangelui, examen cardiovascular, grupa de sange, factorul Rh, electroforeza hemoglobinei, hepatita B (HBsAg), hepatita C (VHC), HIV I-II (SIDA), RPR (sifilis), test de cariotip, PCR pentru CTRF (85% din mutatiile cunoscute, fibroza chistica, PCR pentru 35 Delg referitoare la pierderea ereditară a auzului, Chlamydia, examen psihologic.

Pasul 0: Cerere pentru a fi donatoare de ovocite

Inainte de a se intampla orice altceva, potentialele donatoare de ovocite trebuie sa aplice la programul national (grecesc) de donare de ovocite, sa treaca printr-un screening initial si sa poarte discutii cu specialistii clinicii unde urmeaza a se face actul de donare, coroborat cu un test psihologic. Doar cele care trec prin toate aceste etape de selectie vor fi adaugate la programul de donare de ovule. Ulterior, se poate face selectia si sincronizarea cu un cuplu destinatar. Programul pentru donarea de ovule este foarte selectiv, cu toate ca baza de donatoare este destul de aproape de epuizare. Tocmai de aceea, Medimall Atena incurajeaza si femeile din alte state sa devina donatoare de ovule sub incidenta legii grecesti.

Pasul 1: Sincronizarea donatoarei cu receptorul

Atunci cand un cuplu decide sa foloseasca ovocite donate, trimite o fotografie a femeii-receptor pentru ca femeia selectata pentru a dona sa aiba trasaturi cat mai apropiate de mama. Exista tari in care se poate alege dintr-o baza de date, un fel de album, dar nu este cazul Greciei. In momentul in care este selectata, donatoarea este anuntata de un reprezentant al clinicii pentru a fi confirmata disponibilitatea. Daca donatoarea de ovocite este disponibila, se repeta anumite teste si abia apoi se face confirmarea sincronizarii. In general, cu cat sunt mai particulare trasaturile – culoarea ochilor, a parului, inaltime, fizionomie, cu atat timpul de asteptare se prelungeste. In Grecia, aproape ca nu exista perioada de asteptare.

Pasul 2: Stimulare ovariana pentru donare de ovule

Donatoarea de ovule isi va administra injectii zilnice pentru a suprima ciclul natural, astfel incat ciclurile ei si ale destinatarului sa fie sincronizate. In timpul fazei de stimulare a ovarului, donatoarea foloseste zilnic injectii pentru a stimula ovarele. In mod normal, intr-un ciclu natural, se maturizeaza un singur ovul. Injectiile au ca scop o ovulatie crescuta de pana la 10-12 ovocite, pentru a creste sansele obtinerii unui numar considerabil de embrioni A, singurii folositi la transfer si pentru congelare de catre specialistii Medimall Atena.

In timpul stimularii ovariene, donatoarea de ovule este monitorizata si supravegheata indeaproape pentru a ne asigura ca ovarele raspund bine si ca nu intra in hiperstimulare. Asta inseamna ca donatorul merge destul de des in clinica, iar daca stau la distanta, exista si colaboratori locali.

Pasul 3: Pregatirea endometrului receptorului

sursa: Ana Medical Center

Ceea ce este de dorit din partea medicilor colaboratori este pregatirea temeinica a endometrului, de cel putin 7 mm, aspect esential pentru succesul unui FIV care se bazeaza pe donarea de ovule. In timp ce donatorul este stimulat, destinatarul ia o medicatie specifica cu estrogen si progesteron pentru a-si pregati mucoasa endometriala pentru implantare. Dezvoltarea endometrului pentru transferul embrionilor nu este de obicei o problema.

In cazuri rare, unele paciente au dificultati in atingerea grosimii minime a endometrului si pot necesita tratamente speciale. Unii receptori cu probleme autoimune pot utiliza medicamente suplimentare pentru a imbunatati sansele de implantare.

Pasul 4: Declansarea ovulatiei si punctia ovariana pentru donare de ovule

Atunci cand ecografia arata ca avem ovule dezvoltate suficient, se declanseaza ovulatia, iar doua zile mai tarziu, ovocitele sunt prelevate prin punctie ovariana similara procedurii FIV cu ovocite proprii. In timp ce donatorul este sedat, medicul realizeaza aceasta procedura, fara riscuri. Totusi, donatorul trebuie sa aiba o zi de repaus dupa momentul punctiei. Daca donatorul vine de la distanta, el este cazat in Atena, iar costurile sunt suportate de clinica.

Pasul 5: Fertilizarea si transferul de embrioni

Ovocitele extrase sunt fertilizate cu sperma partenerului sau a unui donator, dupa caz. Daca utilizati sperma proaspata, partenerul va trebui sa viziteze clinica pentru a da o proba de sperma in timpii indicati de medici. Daca nu, ea poate fi oferita in orice moment pana la fertilizare si congelata. Embrionii rezultati sunt fie transferati, fie congelati. Este singurul moment in care femeia-receptor ajunge la Atena, fara sa fie nevoita sa isi achite si cazare. Ea se poate intoarce in Romania in aceeasi zi, dupa ce obtine avizul medicilor.

sursa: Dacia Medical Center

Pasul 6: Verificare post-recuperare pentru donator si confirmarea sarcinii pentru receptor

Donatorul va fi obligat sa se intoarca in centru sau intr-o clinica partenera pentru ca specialistii sa se asigure ca se recupereaza in conformitate cu standardele. In majoritatea cazurilor, donatoarele nu au nici problema sa revina la activitatile obisnuite in una-doua zile dupa punctia ovariana. Recuperarea se realizeaza cu ajutorul specialistilor, iar media procedurilor este de 3-5 saptamani de la inceputul procesului de sincronizare.

Femeile-receptor fac un test de sarcina la 2 saptamani dupa transferul embrionar.

sursa foto: Medimall Atena

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

fifteen − eleven =