Testicul necoborat in scrot. Cauza de infertilitate.

Testicul necoborat

Testiculul necoborat, afectiunea care stiintific se numeste criptorhidie, apare la 4 din 100 de baieti nou-nascuti. Frecventa este mult mai mare, aproximativ 30 la suta, in randul celor nascuti prematur. In timp ce baietelul se dezvolta in pantecele mamei, testiculele se formeaza in abdomen si coboara in locul firesc din scrot, cu putin timp inainte de nastere. Exista situatii in care acest lucru nu se intampla, iar copilul se naste cu unul sau ambele testicule necoborate in locul firesc din scrot. In jumatate din aceste cazuri, testiculele coboara natural inainte ca baietelul sa implineasca 6 luni.

Este esential ca parintii sa vina cu nou-nascutul la control in aceste 6 luni de viata. Afectiunea poate fi diagnosticata doar de un medic specialist. Diagnosticul se pune prin palparea zonei inghinale si printr-o ecografie abdominala sau un RMN, acolo unde se impune. Este posibil ca ea sa fie tratata printr-o interventie chirurgicala. Aceasta este una minora si se realizeaza sub anestezie, iar recuperarea este completa in mai putin de o saptamana, daca operatia se face inainte ca baiatul sa implineasca 2 ani.

dr. Catalin Ignat, medic primar imagistica

La unii baietei, dupa ce au coborat in scrot, testiculele se retrag in abdomen. Fenomenul se poate repeta periodic, in acest caz nefiind nevoie de vreun tratament de specialitate. Totusi, daca parintii observa acest lucru, trebuie sa mearga sa consulte un medic de imagistica sau pediatru, urmand ca etapele de tratament sa fie coordonate si stabilite de acesta.

Testiculul necoborat poate avea si un efect negativ asupra dezvoltarii psihologice a baiatului, ceea ce implica o monitorizare atenta si din acest punct de vedere. Sigur ca si daca avem un copil fara probleme, controlul medical anual este recomandat. Important este si ca el sa fie educat si invatat cum sa se autoexamineze. Trebuie sa isi palpeze zona inghinala si sa consulte un specialist, daca simte noduli sau altceva in neregula.

dr. Catalin Ignat, medic primar imagistica

In sine, criptohidia este o afectiune banala, dar care poate avea efecte grave atunci cand copilul ajunge la maturitate. Testiculele pot dezvolta hernii inghinale sau chiar tumori, iar functia reproductiva poate fi afectata daca nu am tratat afectiunea la timp. Asadar, control la specialist in primele 6 luni, urmati indicatiile necesare, iar pana la 2 ani, problema poate fi doar o experienta neplacuta.

sursa: http://www.romedic.ro/anamedicalcenter/articol/20265

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

five − 1 =